Welcome on board!
E la moda sa iti doresti sa fii stewardesa.
Sa calatoresti in locuri magice, sa nu duci grija cazarii sau a transportului de la si pana la hotel, sa cunosti oameni de peste tot si sa faci cele mai inedite selfie-uri.
Primesc cel putin un mesaj pe zi de la persoane care asta isi doresc sa faca. Dar pana la urma, sa fim sinceri, cine nu si-ar dori asta? ...pare jobul de vis, si uneori chiar este.
Pe 12 august s-au implinit 3 luni de cand sunt aici, in capitala Emiratelor Arabe Unite, intr-o locatie luxurioasa si populata de 90% cabin crew. Totul este asigurat de companie, in afara de mancare, abonamentul la telefon, internet si TV (eu nu ma uit la TV asa ca am decis sa nu investesc bani in asta).
Daca ma intrebai acum 5 ani unde ma vad azi (una din intrebarile "cheie" pe care le primim cu totii la interviuri), raspunsul cu siguranta nu era acesta, aici, acum.
Am studiat Afaceri Internationale in Cluj-Napoca si apoi am urmat un MBA in Risk Management, iar intre acestea am calatorit cat de mult am putut.
Am auzit si am vazut multe despre companiile aeriene, angajarile masive pe care le fac si beneficiile generoase oferite tinerilor si nu numai. Intr-un final, m-am hotarat sa merg la interviu in Bucuresti, undeva in luna aprilie 2016 si deja in mai imi pregateam bagajul.
Totul s-a intamplat foarte repede, acte, scrisori, recomandari, referinte, multe cerinte din partea lor intr-un timp destul de scurt. Time management e foarte important, lucru pe care se insista foarte mult si la bord.
6 saptamani si o zi a durat trainingul, acea zi fiind cea in care am sarbatorit absolvirea si ni s-au inmanat diplomele, plus toate documentele necesare inceperii acestui job, urmate de primirea "aripilor" la propriu.
Uniforma am primit-o in saptamana a 5-a, totul a fost foarte bine organizat si sistematizat.
Multa lume ma intreaba daca este greu, interviul/trainingul/examenul, etc. Nimic nu este greu, dragilor. Sunt deja prea multe articole despre ce inseamna interviul, asa ca nu am sa insist asupra acestui lucru. Atata timp cat iti doresti ceva cu adevarat, vei reusi.
La finalul lunii iunie am avut primele 2 zboruri de familiarizare plus inca unul la inceputul lui iulie, urmand ca pe 10 iulie ( ziua in care am implinit 26 de ani) sa am primul zbor operational, catre Frankfurt. A fost impresionant, e un univers captivant si plin de culoare, dar totodata o lume artificiala, in care te pierzi usor daca nu ai radacinile bine infipte in pamant :) multi stiu despre ce vorbesc, adesea banii schimba oamenii si oamenii devin niste persoane straine, complet diferite de ceea ce erau inainte.
O lume plina de tentatii, in care ai impresia ca poti avea totul si ca nimic nu te poate opri, dar de multe ori cand esti singur acasa, nu te mai poti opri din plans de dor, de familie, de prieteni, de casa...
Dormi ziua si mananci noaptea, nu mai stii unde esti si daca trebuie sa te pregatesti de zbor sau poti dormi in continuare, totul are un pret si e foarte important sa existe un echilibru in ceea ce faci.
Suntem multi romani aici, ne intalnim des si povestim diverse, suntem ca o familie de care avem nevoie cu totii. E distractiv sa fii azi in Filipine, peste 2 zile in China si apoi in Australia, in Brazilia sau in Elvetia. E si obositor pentru ca majoritatea zborurilor pe care le-am avut sunt de peste 6 ore, la care se adauga timpul dinaintea si de dupa zborul efectiv, si astfel se ajunge undeva la 12 ore pana sa te cazezi. E o perspectiva diferita de ceea ce eram obisnuita pana acum. Ca si pasager, dormi, te uiti la filme, comanzi mancare si bautura, te dai jos din avion si iti vezi de viata ta.
Acum e altfel, responsabilitatea unei stewardese e mare, prioritatea noastra este siguranta pasagerilor, chiar daca esentialul este plasat undeva in culise. Scena este formata din: zambet, uniforma, un standard si niste proceduri de urmat, service ireprosabil si toata lumea happy.
Mi-ar placea sa punctez anumite lucruri pe care ati vrea sa le stiti, o sa continui prin a prezenta destinatiile care m-au impresionat, cu tips&tricks, things to do si cateva fotografii din locurile respective.
Daca aveti intrebari sau curiozitati, feel free to ask me :)
Cer senin si mult soare in priviri,
Madalina
Felicitari si bafta!
ReplyDeleteMultumesc! 😊
Delete